MS Regina Elisabeta despre bijuteriile Coroanei

MS Regina Elisabeta a vorbind despre bijuteriile Coroanei. Întotdeauna mi-aș fi dorit să fiu acolo când l-au zdrobit, referindu-se la celebrul diamant Cullinan.

În urmă cu doar câteva zile BBC a difuzat un interviu oferit de către MS Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a acordat comentatorului Alastair Bruce. Este o apariție inedită a Majestății Sale, care este surprinsă comentând pe marginea încoronării sale în urmă cu mai bine de 65 de ani.

O latură importantă a acestui dialog a fost purtată pe seama bijuteriilor coroanei britanice. O parte dintre acestea au fost aduse din London Tower pentru a fi prezentate în cadrul interviului. Interviul a avut loc la Palatul Buckingham

Bijuteriile coroanei sunt compuse din peste 140 de bijuterii și accesorii care conțin peste 23.000 de pietre prețioase. Și dintre acestea cel mai important este diamantul Cullinan I așezat în Sceptrul regal. Apoi este Cullinan II montat în Coroana Imperială, tăiate din diamantul Cullinan, cel mai mare diamant descoperit până în prezent.

 

MS Regina Elisabeta într-unul dintre rarele sale interviuri.

Majestatea Sa a povestit cu căldură și umor despre momentele încoronării și despre cele două coroane purtate în cadul evenimentului. Prima dintre ele este coroana Sfântului Edward, făcută în 1661 pentru încoronarea lui Carol al II-lea. Coroana solidă de aur cântărește cinci kilograme și este decorată cu 444 de pietre prețioase. Regina nu a mai purtat această piesă din ziua evenimentului încoronării.

Este interesant de știut faptul că doar trei persoane au dreptul de a atinge această coroană. Este vorba de Majestatea Sa, Arhiepiscopul de Canterbury și bijutierul coroanei.

Regina a fost extrem de dezinvoltă în momentul în care Alastair Bruce a cerut ca această coroană să fie adusă mai aproape de Majestatea Sa, a pus mâinile pe coroană și a spus: „Așa fac eu când o port”, iar în continuare a remarcat: „Cântărește o tonă. Este foarte solidă, nu-i așa?”

 

 

 

Cea de-a doua coroană purtată atunci este Coroana Imperială, mult mai ășoară, cântărind puțin peste un kilogram. Aceasta i-a fost așezată pe creștet la finalul ceremoniei. Este, de altfel, coroana cu care o vedem pe Regină la lucrările de deschidere a Parlamentului britanic.

Continuând în același stil candid, Regina spune: „Din fericire, tatăl meu și cu mine avem cam aceeași formă a capului”. Dintre amintirile din ziua în care a purtat-o, acum 65 de ani, se numără și ”cât era de grea și de instabilă”.

 

 

MS Regina Elisabeta: Mi-aș fi dorit să fiu acolo când l-au zdrobit.

Regina a mărturisit că și-ar fi dorit să asiste la șlefuirea diamantului Cullinan, descoperit în 1905 în Africa de Sud. Acesta a fost  tăiat la Anvers în anul 1908 de către Joseph Asscher. A relatat povestea conform căreia acesta a leșinat imediat după ce imensul diamant.

Întotdeauna mi-aș fi dorit să fiu acolo când l-au zdrobit”, a spus Regina. ”Acestea sunt resturile”, a continuat Majestatea Sa, arătând spre accesoriile purtate pe rochia sa. Era vorba de două diamante foarte mari în formă cushion și pară.

Am aflat apoi că în timpul celui de-al doilea război mondial au fost luate măsuri speciale pentru protejarea bijuteriilor coroanei, acestea fiind ascunse într-o cutie de biscuiți, îngropate la 60 de metri sub castelul Windsor. Regina, care știa totuși de această poveste, a fost surprinsă să afle despre toate detaliile acesteia, scoase la lumină de Sir Owen Morshead, bibliotecarul regal.

În timp ce examinează bijuteriile, Regina este surprinsă spunând despre perlele peste care își trecea degetele: ”nu par foarte fericite în acest moment…”Majoritatea perlelor sunt un fel de creaturi vii care, odată scoase de acolo, stând acolo montate de ani de zile, sunt atât de triste.”

 

 

 

 

 

Interviul a fost difuzat de către BBC 1 pe data de 12 ianuarie 2018.

 

 

C.M.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *