Pandemia a adus numeroase schimbări în întreaga lume, în toate domeniile. Lupta cu virusul a reconfigurat pentru moment numeroase industrii,
Bijuteriile nu sunt un bun de primă necesitate. La fel ca în cazul crizei economice de la sfârșitul anilor 2000,
După ce la finalul anului trecut grupul LVMH, gigantul care deține Louis Vuitton, a achiziționat Tiffany’s, iată, revine cu o
Târgul de la Vicenza este cel mai important târg de bijuterii din Europa. Este și unul dintre cele mai importante
Importurile de bijuterii ale României încep să piardă ceva teren în fața celorcreate în țară, producătorii autohtoni sunt în număr
UPDATE. Luna iunie în lumea bijuteriilor. Urmărim în timp real cele mai importante evenimente din lumea metalelor prețioase și a
Una dintre cele patru broșe acordate echipajului care a efectuat prima misiune care a aterizat pe suprafața lunii, aparținând lui
Profit de vizita capului Bisericii Catolice în România pentru a pune în lumină o altă valență a bijuteriilor, aceea de
Luna mai în lumea bijuteriilor ne duce din Uganda, în Australia și din Namibia în România. Diamantele De Beers
Cele mai scumpe 5 diamante vândute vreodată însumează peste 350 de milioane de dolari. Diamantele au devenit în ultimii ani