ANUL 2020 ÎN BIJUTERIE

Anul 2020 a fost numit Worst Year Ever de către revista Times.

Nu a fost un an extraordinar nici în bijuterie. Nici în cea mondială, nici în cea de la noi. Târguri anulate, magazine închise, orașe carantinate, numeroase restricții, toate au lăsat urme în business-urile de bijuterii. 

Între toate relele care s-au consumat, la retrospectiva anului 2020 în bijuteria de metale prețioase de la noi am reușit să găsim și evenimente care să ne bucure. Unele care merită atenția noastră. Să ne fie lecție de curaj. 

Schimbare de management la Teilor.

Rețeaua de magazine de bijuterii Teilor a avut un parcurs spectaculos în ultimii ani. Este brandul cu cea mai mare vizibilitate în marketing derulând ample campanii cu numeroase vedete. Din punct de vedere al cifrei de afaceri, la finele anului 2019 Teilor ajunsese la peste 150 de milioane de lei, fiind al doilea business ca valoare în domeniul bijuteriilor în România. 

În ultimii cinci ani, cel care a condus business-ul fondat de Florin Enache, a fost Horațiu Vasilescu. De la preluare conducerii și până la plecarea sa la finalul acestui an, numărul locațiilor de vânzare Teilor a crescut de la 10 la aproape 50. Dintre acestea, două sunt situate în Bulgaria și Polonia, la Sofia, respectiv la Varșovia. 

În locul său, la conducerea și gestionarea operațiunilor Teilor, a fost numit Willy Dicu. Acesta vine din poziția de managing director al Molson Coors. Iar obiectivele companiei pentru viitor includ extinderea lanțului de magazine pe piețele externe. 

Sursa foto: https://www.teilor.ro/articole/universul-teilor

Casă nouă pentru Malvensky

Anul 2020 a reprezentant un mare pas făcut de brandul Malvensky, de fapt, chiar doi pași: mutarea în casă nouă, dar și adoptarea titulaturii de casă de bijuterii. După un an 2019 care a ridicat afacerile acestui business la 1,5 milioane de euro, schimabrările efectuate reprezintă o nouă etapă în maturizarea acestui nume. De la înființarea sa în 2012 și până azi business-ul a cresscut constant, organic. Un model sănătos de antreprenoriat pus pe picioare și condus de Malvina Cervenschi. 

Casa de Bijuterii Malvensky are așadar o nouă locație. Este o bijuterie arhitectonică construită pe trei niveluri pe bulevardul Lascăr Catargiu, o vilă contruită în anul 1910 după planurile arhitectului Toma Dobrescu, pentru familia Sofia Ioanid si Nicolae Gheorghiu – intemeietorul spitalului Filantropia din Capitala.

Noua locație are un aer parizian și o eleganță atemporală aparte. 

Sursa foto: https://www.malvensky.com/ro/contact

Siaj – primul brand romanesc de bijuterii cu diamante lab grown

Rezervele limitate de minerale, problemele sociale și de mediu ridicare de exploatarea minieră a diamantelor, necesitatatea impunerii unei etici într-un domeniu controversat au împins omenirea înspre identificarea unei soluții legate de furnizarea diamantelor.

Un soi de alchimie are loc în a doua jumătate a secolului al XX-lea când sunt create primele diamante sintetice. Acestea erau destinate industriei și nu bijuteriei. Tehnicile au fost însă perfecționate, astfel încât, ultimul deceniu a produs o revoluție în lumea bijuteriilor: diamantele lab grown. Diamantele etice. Diamantele man made. Diamantele create de știință, cu ajutorul tehnologiei. Diamante cu exact aceeași compoziție a diamantelor naturale. 

La finalul anului 2018, piața acestor diamante creșetea peste ocean la 2% din valoarea totală a diamantelor vândute acolo. Și se preconizează că până la finalul anului 2030 aceasta va ajunge la 20%. 

Anul 2020 ne-a adus și primul brand românesc cu bijuterii din aur cu diamante etice. Siaj a apărut ca deschizător de drumuri pe piața dn România. Creații proprii sau custom made cu diamante lab grown sunt elementele care identifică acest nou brand. Un concept etic, orientat înspre viitor și sustenabilitate, diamantele cultivate în laborator sunt alegerea unei noi generații. 

Sursa foto: https://siaj.ro

Sherlock Holmes – detectivul de diamante de la Diamante.ro

Intrarea pe piață a unui număr tot mai mare de diamante lab grown a generat în întreaga lume numeroase situații de înșelăciuni prin omisiune ale clienților. Foarte pe scurt de unde provine aceasta și cum au rezolvat alte state această situație. 

Diamantele lab grown au aceeași compoziție pe care o au și cele naturale. Diferența este că unele sunt realizate de mâna omului, dacă se poate spune așa, iar celelalte de natură. Diamantele lab grown provin din laboratoare, așa cum le spune numele, iar cele naturale din exploatări miniere. 

Privite cu ochiul liber și testate cu micile aparate existente în mai toate magazinele de vânzări bijuterii nu relevă nicio diferență între cele două tipuri de diamante. Cumpărătorii de bijuterii cunosc micile testere pe care consilierii de vânzări le utilizează pentru a ne “certifica” autenticitatea diamantului. Ceea ce nu ne spun aceste teste, nici consilierii de multe ori, este dacă diamantele sunt naturale sau lab grown. Asta în condițiile în care prețul diamantelor lab grown este la jumătatea din valoarea celor naturale. 

Numeroase state s-au implicat în prevenirea înșelării clienților prin această omisiune obligându-i pe comercianți să informeze clienții despre proveniența diamantelor: dacă sunt naturale sau lab grown. România nu are o astfel de măsură de protecție a consumatorilor. Consumatorii nu sunt nici ei foarte bine informați atunci când doresc să cumpere o bijuterie cu diamante. Și iată climatul perfect pentru astfel de înșelătorii. 

Revenind la testarea celor două tipuri de diamante, trebuie să spunem că în 2019 compania Yehuda a prezentat testerul Sherlock Holmes, singurul capabil să detecteze diamantele obținute prin metode de laborator (CVD și HPHT) de cele naturale. 

România este deja una dintre țările care au un astfel de tester. Compania Firesc (diamante.ro) a prezentat pe pagina lor în această toamnă o demonstrație practică a acestui aparat. Au testat și comparat pentru prima dată în România două diamante: unul lab grown și unul natural. Este un pas important pentru transperența tranzacțiilor cu diamante în țara noastră. 

Puteți urmări testul aici: https://www.facebook.com/Diamante.ro/videos/728419181080124

Sursa foto:  www.diamante.ro

Cellini își anunță intenția de listare la bursă. 

Anunțată inițial în primăvară și reluață la finalul verii, vestea că Cellini vrea să se listeze pe bursă a fost o surpriză pentru domeniul bijuteriilor. Conform wall-street.ro Chronostyle International (proprietarul rețeleii Cellini) ar debuta cu o misiune de obligațiuni în valoare de 1,6 mil. euro, cu o maturitate de cinci ani și dobândă 7%. În 2019 compania a înregistrat un profit de 0,64 mil. lei și afaceri de 34,4 mil. lei. Listarea pe bursa de la București este prima a unui operator în domenul ceasurilor și bijuteriilor. 

Link: https://www.wall-street.ro/articol/Piete-de-capital/260152/vreti-sa-investiti-in-bijuterii-sau-agricultura-in-curand-pe-bursa-romaneasca.html#gref

Sursa foto: https://www.cosmopolitan.ro/fashion/cele-mai-apreciate-branduri-internationale-de-ceasuri-si-bijuterii-noul-cellini-grand-boutique/attachment/cellini-grand-boutique-baneasa

Sabion înscrie un nou magazin într-un concurs internațional

În 2011, casa de bijuterii Sabion anunța câștigarea premiului pentru cel mai frumos magazin din lume deschis într-un centru comercial. Acest premiu, alături de altele două, au fost acordate în Statele Unite de către A*R*E* Design Awards. 

La aproape un deceniu de la remarcabila performanță, Sabion încearcă să reediteze acest succes prin înscrierea unei noi locații într-un concurs internațional. Este vorba de locația din Iulius Mall Cluj Napoca redeschisă într-un nou format în primăvara acestui an.

Magazinul a fost înscris în cadrul SBID, The Society of British Interior Design, organizat la Londra, unde Sabion a fost unul dintre finaliști. 

Sursa foto: https://sabion.ro/casa-de-bijuterii-sabion-finalista-la-sbid-international-design-awards-voteaza-ne-si-tu/

Extinderea retelei de magazine Exquisite

În pofida lockdown-ului din prima parte a anului 2020 pe vremea în care credeam că magazinele fizice tocmai au trecut de apogeul lor, iată că am avut parte de surprize. Antreprenori curajoși au mizat pe revenire și și-au continuat planurile de afaceri deschizând în continuare noi locații. 

Între cei care au mizat pe revenirea magazinelor fizice se numără și proprietarii rețelelor de bijuterii Stil și Exquisite. Aceștia au lansat chiar mai multe magazine ale brandullui Exquisite în acest an, între acestea numărându-se locațiile din Galați, Brașov sau Târgu Mureș. 

Sursa foto: https://www.exquisitediamonds.ro/store/exquisite-afi-brasov

Evoluția prețului metalelor prețioase

Știm deja că în vremuri de incertitudini piețele de capital se refugiază în metale prețioase. Iar cum anul 2020 nu a fost lipsit de emoții, acestea s-au regăsit și în evoluția prețului metalelor. 

Iată cum au fluctuat acestea pe parcurul acestui an, așa cum acestea reies din graficele kitco. 

AUR

Începutul anului 2020 a debutat în jurul valorii de 43 de euro/gr. În august a atins un plafon maxim istoric de 55,81 euro/gram, finalul de an găsindu-l în jurul valorii de 48 de euro. 

ARGINT

A cunoscut un traseul spectaculos, pe care puțină lume l-a anticipat. A deschis anul în jurul valorii de 0,50 euro/gr. S-a prăbușit până la 0,35 euro, ajungând apoi în scurt timp la 0,80 euro. Exact, mult peste dublul valorii înregistrate la minumul din 11 martie. 

PLATINA

Nu a făcut nici ea excepție. A deschis anul aproape de 28 de euro/gr. A crescut până la 29,91 euro/gram pentru a se prăbuși în scurt timp până la 17,72. Se întâmpla în martie. Finalul de an recuperează din handicap și se ridică aproape de 27 de euro. 

RODIU

A avut, de departe, cel mai spectaculos traseu. A deschis anul în jurul valorii de 200 de euro/gr. A căzut până la valoarea de 64,30 de euro în martie pentru a atinge apoi chiar și valoarea de 453,33 euro/gram. 

C.M.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *